Ca tot am inceput sa scriu despre el, poate ar trebui sa spun mai multe, pentru ca lucrurile nu sunt chiar atat de rele pe cum le-am prezentat.
Pe el l-am vazut prima data anul trecut (noiembrie 2008), intr-o seara, intr-unul din cluburile lui. Ma plictiseam, Daria si Matt se pupau intruna, iar eu stateam adormita la bar tinandu-mi capul in maini. La un moment dat am observat eu un tip dragut care se fataia pe acolo si m-am uitat la el. Mult. Si mai mult. Se uita si el la mine dar nu schita nimic. I-am zambit. Nu mi-a raspuns la zambet asa ca m-am intors catre prietenii mei si l-am uitat. Dupa cateva luni (prin februarie) ma intreaba Daria daca il stiu pe patronul clubului. Si-i spun: “Nu stiu. Il stiu?” Imi povesteste ea cate ceva, imi dau seama ca e tipul din seara respectiva si-mi spun tocmai bine, si asa nu mai aveam nimic de f…acut…:)) Si apare si domnul patron si vorbim si bem si ne imprietenim si ne mai vedem de cateva ori… Raman impresionata ca asculta muzica clasica, citeste filosofie si psihologie, ii place foarte mult Hermann Hesse, are casa decorata cu antichitati, ii place teatrul, ii place ca sunt filoloaga, ii place ca am ochii mari, ii mai plac si alte lucruri…totul bine. Pana la un punct. Punctul in care realizez ca omul nu are, de fapt, nicio legatura cu mine, ca nu vrea o relatie (stiam de la inceput, dar ma incapatanam) si-mi propun sa nu ne mai vedem ca n-are sens. Ma mai suna de cateva ori, mai da cate un mesaj, mai raspund, mai nu…il pun pe jar. Ne intalnim intr-o seara, ii spun ca nu merg lucrurile asa, ca eu imi doresc mai mult de atat si ca nu are sens sa ne complicam vietile. O lasa balta…o perioada. Ne vedem iar. Imi spune ca nu sunt singura care isi doreste pe cineva special aproape, ca el crede ca are multe de oferit si ca ar trebui sa ne mai vedem. Cu toate astea, nu ne-am mai vazut. Ma mai suna uneori… Pana cand, intr-o zi (de curand), am realizat ca va trebui sa-mi mai iau un job. Si am inceput sa caut. Criza mamelor lor ma impiedica sa gasesc ceva convenabil si placut, asa ca l-am sunat sa-i spun ca am nevoie de un job. Mi-a spus: “Se rezolva!” Mi-a placut promptitudinea lui. Si s-a rezolvat intr-adevar. Ne-am intalnit din nou. O data, de doua ori…lucrurile stau la fel. Poate pentru ca acum ne vedem aproape zilnic…poate pentru ca nu au cum sa stea altfel…poate pentru ca nu stiu daca as vrea sa fie altfel…dar e acolo…in caz ca!
