Pe el l-am cunoscut acum multi ani, nici nu cred ca facusem 12. Eram prieteni buni atunci, eram non stop impreuna…in curtea scolii. Cred ca era indragostit de mine atunci. Nu-mi amintesc daca mi-a spus vreodata ceva care sa-mi dea de inteles sau daca a facut ceva, dar stiu ca o simteam. De fapt, chiar mi-a recunoscut asta intr-un fel, intr-o seara, de curand. Dar eu, in copilaria mea naiva condusa de visele inspirate din povestile nemuritoare, aveam ochi pentru o singura persoana. Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc detalii; nu-mi mai amintesc nici macar cum arata. Stiu ca era simpatic, de fapt, daca pot spune asta, simt ca era simpatic. Imi placea compania lui, asta imi amintesc. Dar s-a mutat la alta scoala. Nu mai tin minte de ce nu ne-am mai intalnit, de ce nu am ramas prieteni. Anii urmatori s-au scurs repede, au fost plini de evenimente, nu ma gandeam la el. In decursul urmatorilor zece-unsprezece ani l-am vazut de cateva ori intamplator prin oras, dar nu vorbeam, cateodata nici macar nu ne salutam. Nu stiu de ce. Intr-un fel foarte ciudat ma simteam vinovata fata de el. Nu pot sa-mi explic nici acum de ce, dar aveam o retinere fata de el, ii ocoleam privirea si-l evitam daca se intampla sa ne aflam in acelasi loc.
Acum un an ne-am intalnit din nou intamplator intr-un local din orasul nostru natal mic. M-a salutat usor din cap. I-am raspuns. Cred ca i-am si zambit. Eram agitata in noaptea aia, plina de chef de viata. Il vedeam linistit, ma uitam cu coada ochiului la el, uneori chiar ni se intalneau privirile si atunci nu stiam cum sa reactionez, incercam sa fiu indiferenta. Cand ma pregateam sa plec a intrat in vorba intrebandu-ma unde locuiesc acum, ce fac, daca sunt la facultate, chestii normale. Am vorbit cateva minute si am aflat ca stam amandoi in Bucuresti. Mi-a cerut numarul de telefon, i l-am dat si apoi am uitat de el. M-a sunat dupa 3 luni si ne-am vazut. Eram intr-o perioada proasta din viata mea, cum de altfel sunt tot timpul si am inteles gresit intalnirile cu el. Sau le-am inteles asa cum am vrut eu. A fost placut si foarte ciudat. Apoi nu ne-am mai vazut cateva luni. Ne-am intalnit din nou intamplator dupa ceva timp si am mai vorbit, dar a ramas la fel totul.
Ne-am vazut din nou acum 3 saptamani. A fost foarte prietenos. Ne-am intalnit intr-un club in acelasi oras mic in care ne-am nascut. Am vorbit mult si am stabilit sa ne vedem a doua zi. Ne-am vazut si a doua zi si a treia zi si iar si iar. Am devenit prieteni buni. Am trecut peste golul acela imens care exista intre noi. Presupun ca amandoi aveam o retinere fata de celalalt, sau poate o aveam doar eu. Dar nici el nu era asa de natural atunci. Acum e altfel, vorbeste liber cu mine despre orice, e ironic si arogant, politicos si amuzant. Acum nu mai ascunde nimic, sau cel putin nu se mai straduie sa ascunda. Sau poate descrierea asta e valabila pentru mine. Eu sunt relaxata si deschisa, nu mai rad fortat si nici nu ma mai straduiesc sa fiu intr-un fel, nu stiu in ce fel pentru ca nu faceam toate astea in mod constient. Dar eram foarte incordata, atenta la ce spuneam, la ce faceam, de o veselie nu fortata, cat prea evidenta.
M-a citit usor. Atat de usor ca m-a ingrozit. Consider acum ca ma cunoaste mai bine decat multi oameni care exista de mult timp in viata mea. M-a vrajit. Ma fascineaza. Nu pentru ca ar fi misterios sau interesant, cat pentru ca are o personalitate complexa. Ma trezesc gandindu-ma la el si adorm gandindu-ma la el. Un sentiment frumos, foarte frumos. N-am mai fost niciodata cuprinsa in totalitate de persoana unui om. Ii orbserv mainile elegante cu degete lungi si foarte fine, cu unghii ingrijite si frumoase. Are maini de pianist. Parul negru deja incaruntit mult e bogat si stralucitor, tot timpul aranjat atat de elegant. E frumos chiar si atunci cand nu e frumos. Are buze subtiri si un zambet frumos. Imi place cand se uita la mine de sus, arogant, ridicand spranceana stanga atunci cand spun vreo tamepenie. Imi place cand zambeste ironic. Imi place cand are un moment de slabiciune, daca pot sa-l numesc asa si-mi spune ce are pe suflet. Nu stiu de ce s-a apropiat de mine acum si de ce ne-am imprietenit acum.
Eu stiu de ce am nevoie de el. Pe langa faptul ca m-a ajutat sa ma regasesc si ma tine in contact cu omul din mine, ceea ce nimeni nu poate, pe langa faptul ca avem tot timpul conversatii interesante care ma tin in priza si care ma fac sa gandesc, pe langa faptul ca ma bine dispune, pe langa faptul ca imi dezvaluie lucruri noi despre care nu stiam nimic, cel mai important e ca ma face sa visez. Am regasit langa el dorinta mea nebuna de viata, pasiunea mistuitoare pentru iubire in care nu mai credeam, pe care n-o mai gaseam in mine, mi-a retrezit visele adormite de mult si imaginatia pe care o limitasem, m-a facut sa-mi redescopar sufletul, sa cred in frumusetea lumii si oamenilor, in frumusetea vietii.
